Meme Stoica, acuzat că pune pastile de mărire a penisului în mâncarea colegilor de celulă
„Cam de acum două săptămâni am început să observ creșteri în lungime ale penisului meu. La început nu le-am luat în seamă, am zis că poate așa e el, mai are de crescut. Dar, când mi-a ajuns la genunchi, atunci am început să mă îngrijorez. Acum, de când a atins pământul, calc pe el, mă împiedic, m-am umplut de vânătăi pe toată lungimea picioarelor“, a declarat una dintre victime.
Unii deținuți au încercat soluții drastice. Degeaba, însă. „M-am programat pentru o operație de micșorare a penisului, dar, după vreo câteva zile, ce a tăiat doctorul a crescut la loc, parcă am o coadă de gușter între picioare“, spune deținutul.
Cu toate acestea, nu toți deținuții sunt nemulțumiți. „Mie, unul, îmi convine, că sunt mai leneș de fel. De când am penisul de patru metri, îl violez pe Meme stând în pat, de la capătul opus al celulei“, spune acesta.
Subscribe to:
Post Comments
(
Atom
)
No comments :
Post a Comment