Un cocalar vâlcean a stabilit un nou record! A blocat cu mașina 7 locuri de parcare

No comments
cocalar_a_ocupat_7_locuriReușită demnă de cartea recordurilor pentru un cocalar vâlcean care a reușit să stârnească deopotrivă invidia dar și admirația colegilor săi, parcându-și SUV-ul în așa fel încât să ocupe 7 locuri de parcare. Isprava a fost realizată cu eleganță, ”din prima”, fără să fie nevoie de mai multe manevre. 

”Am văzut că era libere locurile și am zis hai s-o încerc și pe asta. Nimeni n-o mai făcuse până acum, am dat blană și am oprit fără să mă uit. Când am coborât din mașină, excelență frate!”, a mărturisit cocalarul care a reușit recordul. Acesta spune că este un pic mâhnit că nu a găsit cele 7 locuri lângă un trotuar, ca să poată să urce o roată și pe jumătate din acesta. 

Realizarea este cu atât mai deosebită cu cât șoferul a reușit să acopere, dintr-o singura manevră, și două locuri rezervate persoanelor cu handicap. În plus, pentru impresia artistică, în timpul efecturii parcării a ținut tot timpul volumul manelelor la maxim și a lovit și o bătrânică ce trecea prin zonă.

No comments :

Post a Comment