Sătulă să tot dea bani pe avion, Bianca Drăguşanu s-a umflat cu heliu, ca să zboare singură
„Iniţial am vrut să mă umflu cu aer cald, dar medicii mi-au interzis, au spus că există riscul să mă topesc sau, dacă nu, cel puţin să mă deformez. Aşa că am ales heliul, de care sunt de-a dreptul încântată”, a povestit Bianca. Ea spune că acum zboară mult mai des decât înainte, iar altitudinile mai mici o ajută se se bucure şi de peisaje.
Mai mult, Bianca a renunţat şi la maşină, pentru că preferă să zboare şi pe distanţe scurte, evitând astfel traficul din Capitală. Singurul ei regret este că deocamdată zboară singură, dar se gândeşte serios să-şi facă prietene noi, printre alte femei gonflabile, alături de care să zboare spre Paris, Milano sau New York.
Subscribe to:
Post Comments
(
Atom
)
No comments :
Post a Comment